Printre rusoaice

Irina Begu a jucat finala de la Marbella, dupa semifinala cu Kuznetova. Nu va bucurati, nu e o realizare a scolii românesti!
Drumul spre glorie este presarat cu tot felul de obstacole. Daca esti fata si esti jucatoare de tenis, obstacolele poarta nume slave. Zakopalova, Kuznetova, Azarenka. Suna a predestinare daca si tu, românca, ai un prenume de eroina a lui Tolstoi. Irina. Numele e însa românesc si foarte scurt. Hotarît. Begu. O românca, înca una, încearca sa se infiltreze în afacerea asta stapînita de rusoaice si cehoaice.
Pana acum doua zile, Irina Begu era pentru mine si pentru prietenii mei doar imaginea unui afis ros de vreme de la Livone Tenis Club. O fata subtire, înalta, saten-blonda. Vedeam posterul cu pricina de doua ori pe saptamîna, cînd mergem acolo sa jucam cu entuziasmul înduiosator al oricarui plezirist. Ne ascundem pe un teren si dam în mingi cu speranta ca nu ne vede nimeni, mai ales ca toti în jurul nostru au treaba. Treaba înseamna ca niste antrenori lucreaza cît e ziulica de lunga cu niste copii. Copii de gradinita, care vin la teren însotiti de doamna educatoare, copii de vîrste scolare adusi de parinti, adolescenti care nu mai accepta sa fie sub tutela nimanui. Sînt foarte seriosi si daca vorbesti cu ei respira o maturitate nefireasca vîrstei. Îsi termina antrenamentele, intra la dus, se schimba, apoi pleaca la scoala. Stiu sigur ca seara, cînd ajung acasa, încearca sa îsi rezolve temele, dar cad frînti de oboseala. Asa arata viata unui copil care face sport de performanta.
Asadar, nu ma pot lauda ca o cunosc pe Irina si nici ca i-am urmarit pasii în cariera. M-am bucurat ca a ajuns în finala de la Marbella, mai ales ca strabatuse un drum lung, tocmai din calificari. Mi-a parut rau ca a pierdut, dar mi-a placut cum a pierdut. A jucat curajos, a vrut sa îsi cîstige punctele, nu a asteptat cadourile Azarenkai. 6-3, 6-2 pentru bielorusa e un scor clar, dar nu o înfrîngere severa. Este socul primei finale adevarate din cariera.
Irina Begu nu este produsul scolii românesti de tenis. Nu (mai) exista asa ceva. Federatia Româna de tenis desfiinteaza turnee de copii si juniori si poarta razboaie exact cu cei care au crescut-o pe Irina Begu. Irina este rezultatul unei initiative private, nu al vreunei strategii de sprijinire a tinerelor sperante. Îl priveam circumspect pe Liviu Ursuleanu atunci cînd îmi povestea despre luptele lui absurde cu presedinta Ruxandra Dragomir. Ma gîndeam ca exagereaza. Greseam. Nici nu îmi spunea chiar totul.
Liviu a antrenat-o pe Irina de la 13 ani, timp de doi ani, dupa care a intrat pe mînile Florentei Mihai. Florenta Mihai, fosta finalista la Roland Garros, a continuat si a slefuit. Poate Irina e campioana dupa care suspinam. Poate nu, e complicat si riscant. Acum, Irina a plecat de lînga prescolari, scolari si adolescenti. A ramas un afis îngalbenit de intemperii. Imaginea unei fete despre care nu stim decît ca a pierdut, dom’le, cu Azarenka, deci ce vrem dovada mai buna ca sîntem labili psihic?!

Sursa: GSP 10 Aprilie 2011 – Cristian Geambas

Leave a Reply

Click here to cancel reply.

Name (required)

Mail (will not be published) (required)

Website